Se decid finalistele Campionatului Național de Baschet Masculin! CSU Sibiu e favorită la trofeu

mai 9, 2019

BASCHET MASCULIN:BC CSU SIBIU-CSM CSU ORADEA, LIGA NATIONALA (23.03.2019)

Între 11 și 23 mai se dispută semifinalele play-off-ului din Campionatul Național de Baschet Masculin.

Liderul din sezonul regulat, BC CSU Sibiu, este favorită la trofeu, dar ardelenii au o misiune grea în semifinale, unde o înfruntă pe SCMU Craiova. În celălalt duel din “careul de ași” se întâlnesc U Cluj și CSM Oradea, echipe care au terminat sezonul regulat pe pozițiile 2, respectiv 3. Finalistele se decid după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”, iar pariurile sunt deja deschise pe site-ul casapariurilor.ro.

Pentru a ajunge în această fază, U Cluj și CSM Oradea au avut cele mai accesibile trasee. Clujul a trecut în doar trei meciuri de Steaua București, după 72-64, 71-68 și 69-66. Bihorenii au eliminat-o pe BCMU Pitești, tot în trei meciuri, încheiate cu 81-77, 74-73 și 93-87.

SCMU Craiova a eliminat-o pe SCM Timișoara după un meci decisiv, câștigat de olteni cu 67-62. În fine, BC Sibiu a dispus de Dinamo București cedând un singur meci, iar alb-albaștrii au beneficiat de o ofensivă letală, care a marcat 81, 91 și 84 de puncte în partidele câștiate. Cel mai bun marcator al sibienilor este Justas Tamulis (14,9 PPM).

Kyndall Dykes, vedeta din Final Four

Jucătorul cifre prezent în Final Four cu cele mai bune este legitimat la U Cluj: americanul Kyndall Dykes (31 de ani) are o medie de 18,3 puncte înscrise pe meci, fiind „motorul” echipei din Gruia. Dykes va încerca să-și conducă echipa spre al șaselea titlu din istorie, iar atmosfera încărcată din sălile românești nu-l intimidează pe starul american: „Cel mai amuzant moment pentru mine este când fanii echipei adverse mă huiduie!”, a declarat Dykes.

U Cluj începe duminică seria din semifinale, contra celor de la Oradea, pe BT Arena. Sâmbătă intră în scenă liderul CS U Sibiu, pe teren propriu, contra lui SCM Craiova. Sibienii au cucerit deja un trofeu în acest sezon – Cupa României.

Etichete: , ,

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *