Mircea Lucescu își joacă participarea la CM 2018 cu Turcia împotriva Islandei

octombrie 6, 2017

mircea lucescu

TURCIA – ISLANDA, ora 21:45

OFERTA CASA PARIURILOR PENTRU ACEST MECI

Grupa I a preliminariilor pentru Cupa Mondială din Rusia este una extrem de complicată, cu patru echipe în cursa pentru calificare: Croația, Islanda, Ucraina și Turcia. Primele două naționale au câte 16 puncte, iar ultimele două au 14 puncte.

În penultima etapă a preliminariilor, Ucraina joacă în deplasare cu Kosovo, Croația pe teren propriu cu Finlanda, iar Turcia întâlnește la Eskișehir pe Islanda.

Înfrângeri ale Turciei și Ucrainei coroborate cu victoria Croației, ar însemna eliminarea din cursă pentru cele două. Orice alt rezultat păstrează deschise șansele pentru cele patru echipe.

În ultima etapă a grupei, Islanda joacă pe teren propriu cu Kosovo, Turcia în deplasare cu Finlanda iar Ucraina acasă cu Croația.

Două victorii însă din ultimele două meciuri ar asigura Turciei măcar prezența la baraj pentru Cupa Mondială din Rusia.

De când a ajuns pe banca Turciei, Mircea Lucescu a pierdut meciul din deplasare cu Ucraina, dar a câștigat pe teren propriu cu Croația. Înfrângerea din meciul cu Islanda ar însemna anularea oricăror șanse de calificare, iar un egal ar diminua foarte mult prezența la CM 2018.

În meciul tur din Islanda, nordicii s-au impus cu scorul de 2-0. Cele două reprezentative s-au întâlnit și în preliminariile pentru Euro 2016, fiecare câștigând pe teren propriu: Turcia cu 1-0 iar Islanda cu 3-0. De altfel, ambele echipe s-au calificat pentru Euro 2016, Islanda de pe locul 2 iar Turcia ca cel mai bun loc 3 al preliminariilor.

Pentru meciul cu Islanda, Mircea Lucescu este suspendat din cauza gesturilor făcute la partida cu Ucraina și va privi din tribună. El a făcut un apel căter suporterii turci să-și încurajeze frenetic naționala pentru a obține victoria ce o pune în pole-position pentru calificarea la Mondiale.

De asemenea, mijlocașul Hakan Calhanoglu este și el suspendat pentru această partidă.

FOTO: MediafaxFoto

Etichete: , , , ,

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *