Meciul care o poate trimite în istorie pe Simona Halep: Primul Grand Slam și locul 1 WTA

iunie 10, 2017

simona halep 2

SIMONA HALEP – JELENA OSTAPENKO, ora 16:00

Finala de la Roland Garros din acest an reprezintă pentru Simona Halep meciul care o poate ancora definitiv în istoria tenisului mondial.

Simona Halep are șansa să câștige primul ei titlu de Grand Slam din carieră și să devină în același timp în premieră numărul 1 mondial.

Pentru Simona Halep, aceasta este a 25-a finală din carieră, a doua de Grand Slam şi de la Roland Garros. Jelena Ostapenko, locul 47 WTA, este în premieră în finala unui Grand Slam. Ea a mai jucat de trei ori în ultimul act al unui turneu, pierzând de fiecare dată.

În cazul unui succes la French Open, Halep va deveni al treilea sportiv din România care câştigă prestigiosul turneu de Grand Slam de la Roland Garros, după Ilie Năstase, în 1973, şi Virginia Ruzici, în 1978.

Florenţa Mihai a fost prima româncă ajunsă în finala turneului de la Roland Garros. Ea a fost învinsă, în 1977, de iugoslava Mima Jausovec, cu 6-2, 6-7 (5), 6-1.

În 1978, Virginia Ruzici a întrecut-o pe Jausovec în ultima act, cu 6-2, 6-2, devenind prima jucătoare din România care obţine trofeul.

Campioană la juniori la French Open în 2008, Halep poate deveni a cincea jucătoare din Era Open, începută în 1968, care se impune şi la seniori. Până în prezent, patru campioane la juniori au reuşit să intre în posesia ambelor titluri: Mima Jausovec (Iugoslavia, 1973 – 1977), Hana Mandlikova (Cehoslovacia, 1978 – 1981), Jennifer Capriati (SUA, 1989 – 2001) şi Justine Henin (Belgia, 1997 – 2003, 2005, 2006, 2007).

Prin calificarea în finală, Halep şi-a asigurat cel mai mare premiu din carieră, de 1.060.000 de euro. Cupa Suzanne Lenglen aduce totodată un premiu dublu, de 2,1 milioane de euro.

Jelena Ostapenko, locul 47 WTA, adversara Simonei Halep în finala French Open, este, la cei 20 de ani împliniţi joi, cea mai tânără sportivă care ajunge în ultimul act la Roland Garros din 2007, după Ana Ivanovici şi prima jucătoare care nu este cap de serie, din 1983, când Mima Jausovec din Iugoslavia pierdea în faţa americancei Chris Evert. Letona este totodată jucătoarea cel mai slab clasată care va disputa finala RG, de la introducerea ierarhiei WTA computerizate, în 1975.

Jelena Ostapenko are două victorii obţinute în faţa unor jucătoare din Top 10 WTA. În 2015, în turul I la Wimbledon, letona, locul 147 atunci, a învins-o, cu 6-2, 6-0, pe spaniola Carla Suarez Navarro, care ocupa locul 9 WTA. Anul trecut, în optimile turneului de la Doha, Ostapenko, locul 88 WTA, a învins-o pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 8 WTA în acel moment, cu 5-7, 6-2, 6-1.

Traseul Jelenei Ostapenko la Roland Garros:

Turul I – 4-6, 6-3, 6-2, cu Louisa Chirico (SUA), locul 128 WTA;

Turul al II-lea – 6-3, 6-2, cu Monica Puig (Puerto Rico), locul 41 WTA;

Turul al treilea – 6-1, 6-4, cu Lesia Ţurenko (Ucraina), locul 42 WTA;

Optimi – 2-6, 6-2, 6-4, cu Samantha Stosur (Australia), locul 22 WTA;

Sferturi – 4-6, 6-2, 6-2, cu Caroline Wozniacki (Danemarca), locul 12 WTA;Semifinale – 7-6 (4), 3-6, 6-3, cu Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 31 WTA.

Traseul Simonei Halep până în finala French Open:

Turul I – Jana Cepelova (Slovacia) 6-2, 6-3;

Turul II –  Tatjana Maria (Germania) 6-4, 6-3;

Turul III – Daria Kasatkina (Rusia) 6-0, 7-5;

Optimi: Carla Suarez Navarro (Spain) 6-1, 6-1;

Sferturi: Elina Svitolina (Ucraina) 3-6, 7-6 (6), 6-0;

Semifinale: Karolina Pliskova (Cehia) 6-4, 3-6, 6-3.

Oferta Casa Pariurilor pentru această partidă

(Foto: MediafaxFoto)

Etichete: , , ,

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *