România joacă pentru locul 5 împotriva Germaniei
decembrie 15, 2016
GERMANIA – ROMÂNIA, ora 16:45
Naționala feminină a României a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European de handbal după ce a fost învinsă în ultimul meci al grupei principale de Danemarca. Deși aveau și șansa unui egal, jucătoarele pregătite de Martin Ambros nu s-au regăsit împotriva danezelor și au pierdut partida decisivă la 4 goluri diferență.
„Tricolorele” nu și-au încheiat însă parcursul în Suedia, ele urmând să dispute finala pentru locurile 5-6 a celei mai importante competiții intercontinentale. Adversarele româncelor vor fi jucătoarele din Germania, națională care a ratat și ea de puțin calificarea în semifinalele competiției.
România a avut un parcurs bun la Campionatul European din 2016, reușind meciuri peste așteptări cu Ambros Martin, un antrenor ce de-abia a preluat prima reprezentativă după plecarea lui Tomas Ryde, și care are ca obiectiv de fapt o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Mai mult, România a avut la acest turneu final multe jucătoare care au debutat la o competiție majoră, cum ar fi Denisa Dedu, Aneta Udriștoiu, Elena Florică, Cristina Laszlo, Cristina Zamfir sau Ana-Maria Iuganu.
Deși a pierdut primul meci împotriva Norvegiei, o echipă care s-a remarcat la Euro ca fiind peste celelalte naționale, România a început să evolueze din ce în ce mai bine iar prestația jucătoarelor a culminat cu victoria superbă în fața campioanei olimpice Rusia.
Cea mai bună jucătoare a turneului și cea mai valoroasă handbalistă a lumii în acest moment, Cristina Neagu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor și a avut evoluții remarcabile, fiind după sfârșitul grupelor golgheter al turneului final. Neagu a venit în Suedia după ce s-a confruntat cu o accidentare care a împiedicat-o să joace și la Trofeul Carpați. În meciul cu Danemarca s-a resimțit oboseala și pentru interul dreapta de la Buducnost și ea nu a mai reușit aceeași partidă bună, fiind contracarată de daneze care s-au apărat supranumeric la ea.
Chiar și așa, Cristina Neagu are posibilitatea să depășească recordul de goluri marcate all-time la Campionatul European. Ea mai are nevoie în partida cu Germania de 12 goluri pentru a o depăși pe jucătoarea din Ungaria Agnes Farkas, care are 205 reușite față de 93 ale Cristinei.
Pentru Germania, acest Campionat European este cea mai bună participare din 2008, când a terminat pe poziția a patra a Macedoniei. Germania a depins de meciul dintre Franța și Serbia pentru a se califica în semifinalele din acest an, dar sârboaicele n-au reușit să producă surpriza.
Germancele chiar au declarat că sunt încântate pentru parcursul din Suedia și că au avut ca obiectiv să joace pentru locul 5 al competiției.
Clasamentele celor două grupe principale care au stabilit semifinalistele:
Grupa principală I
- Olanda 8 puncte
- Franța 8 puncte
- Germania 7 puncte
- Suedia 3 puncte
- Serbia 3 puncte
- Spania 1 punct
Grupa principală II
Clasament final
- Norvegia 10 puncte
- Danemarca 7 puncte
- România 6 puncte
- Rusia 4 puncte
- Cehia 2 puncte
- Ungaria 1 punct.
Semifinalele Campionatului European:
Olanda — Danemarca (19,15)
Franța — Norvegia (21,45)
Oferta Casa Pariurilor pentru această partidă
(Foto: MediafaxFoto)
Etichete: campionatul european, finala locurile 5-6, germania, romania
Lasă un comentariu