Rossi și Lorenzo se duelează și-n declarații

septembrie 25, 2016

jorge-lorenzo

MOTO GP ARAGON

Cursa de astăzi de Moto GP de la Aragon (Gran Premio Movistar de Aragon) a trecut aproape în plan secund pentru că toată lumea din motorsport discută imensul scandal în care protagoniști sunt doi coechipieri, ambii campioni mondiali, Valentino Rossi și Jorge Lorenzo. Cei doi oameni de la Yamaha nu sunt la primul război, ei având de-a lungul timpului mai multe clinciuri, cel mai mare fiind înregistrat la finalul sezonului
trecut, când Rossi l-a acuzat pe Lorenzo că l-a ajutat pe Marc Marquez să câștige titlul mondial.
Acum, cel care a început scandalul a fost spaniolul care l-a arătat cu degetul pe italian deoarece la ultima cursă, cea de la Misano de acum două săptămâni, acesta a făcut o depășire extrem de periculoasă. „E o glumă proastă. Eu zic să nu mai depășim niciodată, Lorenzo exagerează”, a fost răspunsul veteranului din MotoGP. Lorenzo, triplul campion mondial, a replicat: „Sunt convins că am dreptate. Am văzut și reluările. Pe motocicletă nu îi pot vedea poziția exactă, dar pe imagini se vede că era mult prea aproape de mine, deci
da, îmi asum părerea”.
În prima zi de antrenamente pe MotorLand Aragon, Dani Pedrosa (Honda) a fost cel mai rapid. Spaniolul confirmă forma excelentă în care se află, Pedrosa fiind cel care a câștigat acum două săptămâni în San Marino, chiar la Rossi acasă, italianul mulțumindu-se atunci cu locul doi, ultima poziție a podiumului fiind ocupată de Lorenzo.
Honda poate să spere din nou la un rezultat mare pentru că în spatele ibericului s-a clasat coechipierul său Marc Marquez și britanicul Cal Crutchlow, tot pe o motocicletă Honda. Valentino Rossi a fost doar al 4-lea, dar mai rapid cu aproape 3 zecimi decât Jorge Lorenzo, „prietenul” său de la Yamaha.
Andrea Ianone (Ducati) nu va fi prezent astăzi pe circuitul iberic. Italianul a luat această decizie la recomandarea medicilor. Acesta speră la o recuperare completă după ce acum două săptămâni, în timpul
antrenamentelor desfășurate în San Marino, a suferit o leziune la o vertebră.

Cum arată clasamentul pentru titlul mondial:

1. Marc MARQUEZ (Honda) 223p
2. Valentino ROSSI (Yamaha) 180p
3. Jorge LORENZO (Yamaha) 162p
4. Dani PEDROSA (Honda) 145p
5. Maverick VIÑALES (Suzuki) 136p

(Foto: Guliver/Getty Image)

Ofertă Casa Pariurilor cote cursa Moto GP Aragon

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *