Croația stă bine, Cehia nu prea are marjă de eroare

iunie 17, 2016

croatia

EURO 2016, GRUPA D, CEHIA – CROAȚIA, vineri, 17.06, ora 19:00

Cehia a ratat intrarea în turneul final, 0-1 în fața Spaniei, astfel că este obligată să evite o nouă înfrângere, care ar îndepărta-o de ”optimi”. Nu în aceeași situație se află Croația, care s-a impus în primul meci din grupa D, 1-0 cu Turcia.

Cu eșecuri s-au soldat ultimele două jocuri ale cehilor. Acestea au fost precedate de alte 3 partide imbatabile, cu un egal și două succese. Numai o dată nu au marcat de 5 meciuri încoace, însă tot o dată au rămas cu apărarea nebătută. Ei participă neîncetat la faza finală a CE după 1993 încoace, de la divizarea fostei Cehoslovacii: au trecut de grupe la 3 din precedentele 5 participări.

Croația este invincibilă de 8 jocuri, cu un egal și 7 victorii. În această perioadă a marcat mereu, iar apărarea i-a rămas neîntrecută în 6 dintre partide, inclusiv în ultimele 3. Precedentul insucces a fost un 0-2 în Norvegia, în preliminarii. Pentru ”roș-albi”, competiția din Franța este a 5-a fază finală de Euro la care iau parte, ratând doar ediția din 2000 (până în 1992 au făcut parte din fosta Iugoslavie). Cele mai bune rezultate au fost ”sferturile” din 1996 și 2008, în alte două cazuri fiind eliminați încă din grupe.

Partida de pe ”Geoffrouy-Guichard” este prima oficială dintre cele două reprezentative. Ele s-au mai întâlnit doar în două meciuri de verificare, din care mai bine au ieșit croații: 1-1/5-2 la penalty-uri în decembrie 1996, 4-2 în februarie 2011.

Față de confruntarea anterioară, selecționerul ceh Pavel Vrba l-a recuperat pe Suchy, scăpat de suspendare. Dincolo, omologul Ante Cacic speră să-l poată folosi totuși pe Dario Srna, plecat acasă după decesul tatălui său.

(Foto: Guliver/Getty Image)

Ofertă Casa Pariurilor cote meci Cehia – Croatia

Etichete: ,

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *