Valentino Rossi vrea să ofere răspunsuri

mai 7, 2016

valentino rossi 1

MOTO GP LE MANS

Înaintea cursei de la Le Mans, toată lumea se întreabă dacă nu cumva victoria lui Valentino Rossi de la Jerez din etapa precedentă a fost una întâmplătoare pentru că “II Dottore” nu prea s-a acomodat cu cauciucurile celor de la Michelin, până la succesul din Spania, italianul lui Yamaha obținând un singur podium, poziția a doua în Argentina. În rest, un abandon și un loc 4.
Specialiștii au afirmat că Rossi a învățat să-și managerieze pneurile, dozându-și perfect puterea motorului, iar la Le Mans poate fi favoritul cursei, mai ales că mai are de recuperat în clasamentul piloților 24 de puncte. Conduce în continuare Marc Marquez, fiind urmat de Jorge Lorenzo, diferența dintre cei doi fiind de 17 puncte. Lorenzo, actualul campion mondial, are alte preocupări în această perioadă. Și-a anunțat plecarea de la Yamaha și se află în febra negocierilor. În locul triplului campion mondial, alături de Rossi ar urma să ajungă fie Pedrosa, fie Vinales. „Mi-e indiferent care va fi alesul. Eu mă înțeleg bine cu amândoi”, a declarat italianul.

Primele antrenamente libere, desfășurate vineri, au arătat însă altceva, Rossi, obținând cel de-al cincilea timp, în fața sa, clasându-se, în ordine, ceilalți favoriți de la Le Mans: Pedrosa, Lorenzo, Marquez și Dovizioso, doar Iannone, coechipierul de la Ducatti al lui Dovizioso, fiind mai lent decât Rossi.

Cursa de la Le Mans înseamnă revenirea pe circuit a lui Danilo Petrucci, italianul de la echipa Octo Pramac, care n-a mai concurat în acest sezon, după ce și-a fracturat mâna la începutul anului. Petrucci a obținut cel de-al 15-lea timp la primele antrenamente libere desfășurate vineri.

Circuitul Bugatti măsoară 4.185m și este o combinație de linii drepte de viteză cu viraje de viteză mică. Traseul se prezintă cu 9 viraje de dreapta și 5 de stânga, într-o configurație care nu solicită în mod exagerat pneurile.

Ce s-a întâmplat până acum:

QATAR
1.Lorenzo
2.Dovizioso
3.Marquez

ARGENTINA
1.Marquez
2.Rossi
3.Pedrosa

SUA
1.Marquez
2.Lorenzo
3.Iannone

SPANIA
1.Rossi
2.Lorenzo
3.Marquez

(Foto: Guliver/Getty Image)

Ofertă Casa Pariurilor cote cursa Moto GP Le Mans

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *