Lille caută să se apropie de zona europeană

aprilie 27, 2016

beria lille

FRANȚA LIGUE 1, LILLE – ANGERS, miercuri, 27.04, ora 19:30

În restanța cu Angers, Lille are oportunitatea să se apropie de zona cupelor continentale. După 34 de etape, formația preluată din noiembrie 2015 de Frederic Antonetti se află locul 6, cu 52 de puncte, 5 mai puține decât Nice, ocupanta poziției de Europa League. Adversara se găsește pe a 8-a treaptă, cu 49 de puncte.

Cu a doua cea mai bună apărare, golaveraj 37-27, și printre fruntașe la egaluri, 13, Lille vine după eșecul cu PSG din finala Cupei Ligii, (1-2 pe ”Stade de France”), dar, după 6 victorii consecutive în campionat, trei dintre ele la zero: în ultimele trei a înscris 11 goluri. Un 0-2 la Montpellier este unica înfrângere din anterioarele 12 partide, 8 câștigate. De 13 dispute încoace, în doar două nu a înscris. De alte 6 meciuri nu a mai cedat acasă, cu un egal și 5 succese, inclusiv precedentele 4: un 1-3 cu ”lanterna roșie” Troyes, pe 23 ianuarie, este unica înfrângere din ultimele 11 vizite primite, toate cu gol dat.

Cu un atac modest, dar bine în defensivă, golaveraj 38-33, Angers nu s-a mai înclinat de 4 etape, cu o remiză albă și 3 victorii, serie începută după 7 jocuri fără succes. A luat toate punctele din anterioarele două deplasări: nu obținuse decât unul în anterioarele 7 vizite făcute. Oricum, ”afară” a bifat 7 din totalul de 13 succese, plus două remize și 8 din cele 11 eșecuri.

În acest sezon, cum ambele echipe stau bine în apărare, Lille a adunat 14 meciuri fără gol luat, iar Angers – 16. Raportul disputelor în care nu au înscris este de 11-13.

Gazdele nu se pot baza pe Civelli, suspendat, în timp ce Martin și Bautheac sunt accidentați. Și oaspeții au un jucător fără drept de joc, pe I. Traore, cu probleme medicale fiind Manceau, Auriac, Ngosso, Eudeline, F. Dore.

Cu 2-0 (Sunu 20, I. Traore 25) a câștigat Angers în tur. Cele două echipe nu se mai înfruntaseră oficial din sezonul 1993-1994, când disputa de la Lille s-a încheiat 1-1. În total, pe arena ”roș-albilor” au avut loc în campionat 14 dueluri directe, bilanțul nefiind favorabil amfitrionilor: 3-6-5. Precedentul lor succes acasă a fost un 4-0 în mai 1981.

(Foto: Guliver/Getty Image)

Ofertă Casa Pariurilor cote meci Lille – Angers

Etichete: ,

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *