Roma, între locul 3 și locul secund

aprilie 11, 2016

as roma 2

ITALIA SERIE A, AS ROMA – BOLOGNA, luni, 11.04, ora 21:45

Cele două echipe au stări diferite. AS Roma vine fortificată după recentul 4-1 din derbyul cu Lazio, în timp ce Bologna poate fi încă afectată de eșecul de pe teren propriu contra ultimei clasate, Hellas Verona, scor 0-1. Și țintele lor sunt altele. Cu 63 de puncte după 31 de etape, AS Roma ocupă locul 3, de play-off în Champions League, dar speră să mai urce o treaptă, pentru intrarea directă în grupele întrecerii. Dincolo, adversara se afla înaintea rundei pe a 13-a poziție, cu 36 de puncte, 8 lungimi peste retrogradare.

Zece jocuri invincibile a legat Roma după ultimul eșec, 0-1 cu Juventus la Torino, cu un egal și 9 victorii, mereu cu gol dat, dar și încasat de 5 meciuri încoace. 0-2 cu Atalanta pe 29 noiembrie a rămas singura înfrângere de pe teren propriu, de atunci pe ”Olimpico” realizând 3 remize, toate la unu, și 5 succese. Aceea este și unica dispută de acasă fără să fi marcat. Totuși, trupa lui Luciano Spalletti poseda cel mai bun atac într-un golaveraj 66-32.

Cu un golaveraj 30-36, Bologna trece printr-o perioadă complicată. Formația pregătită de Roberto Donadoni nu a mai câștigat de 6 etape, cu 3 remize albe urmate de 3 insuccese, perioadă în care nu a înscris decât un gol. În anterioarele 9 partide s-a impus numai o dată. Precedentul triumf, 1-0 cu Udinese, a fost ”afară”, de unde s-a întors cu 6 victorii din totalul de 10, plus un nul și 8 eșecuri, înscriind în 8 din aceste jocuri.

Cu 2-2 (Masina 14, Destro 87 penalty – Pjanic 52 penalty, Dzeko 72 penalty) s-a încheiat înfruntarea din tur. În precedentele confruntări, din sezonul 2013-2014, AS Roma a învins de două ori fără să ia gol, 5-0 acasă, 1-0 ”afară”. În schimb, în stagiunea 2012-2013, mai bună fusese Bologna, 3-3 pe propria arenă, 3-2 chiar pe ”Olimpico”. Oricum, all-time, ”roș-albaștrii” nu s-au comportat tocmai rău pe terenul Romei în 67 de dueluri directe, cu 28 de victorii ale gazdelor, 21 de egaluri și 18 succese oaspete, golaveraj 98-72.

Un singur absent cert la gazde, suspendatul Nainggolan. Pe lângă acesta, incert este Vainqueur. Tot un fotbalist fără drept de joc are și Bologna, pe Giaccherini, în vreme ce Destro este accidentat. Sub semnul întrebării stă folosirea lui Morleo, Taider, Oikonomou.

(Foto: Guliver/Getty Image)

Ofertă Casa Pariurilor cote meci AS Roma – Bologna

Etichete: ,

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *