Va fi sezonul marilor surprize sau tot duelul Mecedes-Ferrari va conta?

martie 18, 2016

ferrari f1

Începe Formula 1 2016. Un nou sezon care se anunță a fi unul foarte palpitant, cu un mare duel între Mercedes și Ferrari. Scuderia italiană se prezintă cu un monopost mult mai performant față de sezonul precedent, astfel că Hamilton și Rosberg vor avea în Sebastian Vettel un adversar mult mai puternic în comparație cu ce s-a întâmplat anul trecut. Nu trebuie uitat Kimi Raikkonen, cel de-al doilea pilot al echipei „căluțului cabrat”, imprevizibil, dar care nu se mai enervează atât de repede.
Ar putea fi însă sezonul marilor surprizele, iar toți ochii se îndreaptă către echipa Williams, cu Bottas și Massa. Echipa britanică ar putea deveni o prezență constantă pe podiumuri, mai ales după cele arătate în cele 8 zile de teste de  la Barcelona. Alte două echipe, Toro Rosso, cu cei doi puști ai săi, Sainz jr și Verstappen, și Force India (Perez și Hulkenberg), au arătat bine în Catalunia, iar Ricciardo (Red Bull) poate emite și el pretenții.
Probleme sunt în continuare în dreptul celor de la McLaren. Britanicii au declarat că de această dată monopostul lor este ceva mai rapid, însă e puțin probabil ca Alonso și Button, doi foști campioni mondiali, să-i deranjeze pe cei de la Mercedes și Ferrari. Cel puțin deocamdată, conform spuselor lui Alonso.
Vineri dimineață, de la 7:30, ora României, au fost programate cele două sesiuni de antrenamente. Vremea din Australia n-a ținut cu piloții pentru că a plouat aproape continuu, iar cum pentru britanici aceste fenomene meteorologice fac parte din cotidian, Lewis Hamilton s-a simțit în largul săi și a fost cel mai rapid în ambele manșe.
În prima, pilotul Mercedes a avut și un pic noroc pentru că la un moment dat ploaia s-a oprit, iar pista s-a uscat. În spatele lui Hamilton s-au clasat în ordine: Kvyat, Ricciardo, Hulkenberg și Vestappen. Raikkonen, abia al 17-lea, iar Vettel nu a reușit să stabilească timp cronometrat din cauza ploii.
Cea de-a doua sesiune a fost tot pe ploaie. Același Hamilton la rampă, urmat de Hulkenberg, Raikkonen, Ricciardo și Sainz. Cel mai șifonat a ieșit Nico Rosberg care a derapat și a intrat în barierele de protecție, turtind noul nas al monopostului Mercedes.
Pentru sâmbătă, ziua calificărilor, vremea în Australia, aflată în plină vară, se anunță însă mai bună, astfel că surprizele ar putea să mai dispară, iar favoriții să-și reintre în rol.

Cine a câștigat în ultimii 10 ani Grand Prix-ul Australiei
2006 – Alonso
2007 – Raikkonen
2008 – Hamilton
2009 – Button
2010 – Button
2011 – Vettel
2012 – Button
2013 – Raikkonen
2014 – Rosberg
2015 – Hamilton

ECHIPELE ȘI PILOȚII

MERCEDES
Lewis Hamilton (Marea Britanie)
31 de ani
Nico Rosberg (Germania)
30 de ani

FERRARI
Sebastian Vettel (Germania)
28 de ani
Kimi Raikkonen (Finlanda)
36 de ani

WILLIAMS
Valtteri Bottas (Finlanda)
26 de ani
Felipe Massa (Brazilia)
34 de ani

RED BULL
Daniil Kvyat (Rusia)
21 de ani
Daniel Ricciardo (Australia)
26 de ani

FORCE INDIA
Sergio Perez (Mexic)
26 de ani
Nico Hulkenberg (Germania)
28 de ani

RENAULT
Kevin Magnussen (Danemarca)
23 de ani
Jolyon Palmer (Marea Britanie)
25 de ani

TORO ROSSO
Max Verstappen (Olanda)
18 ani
Carlos Sainz (Spania)
21 de ani

SAUBER
Marcus Ericsson (Suedia)
23 de ani
Felipe Nasr (Brazilia)
25 de ani

McLAREN
Jenson Button (Marea Britanie)
36 de ani
Fernando Alonso (Spania)
34 de ani

MANOR
Pascal Wehrlein (Germania)
21 de ani
Rio Haryanto (Indonezia)
23 de ani

HASS
Romain Grosjean (Franța)
29 de ani
Esteban Gutierrez (Mexic)
24 de ani

CALENDARUL 2016
20 martie – AUSTRALIA (Albert Park)
3 aprilie – BAHRAIN (Sakhir)
17 aprilie – CHINA (Shanghai)
1 mai – RUSIA (Soci)
15 mai – SPANIA (Catalunia)
29 mai – MONACO (Monte Carlo)
12 iunie – CANADA (Montreal)
19 iunie – EUROPA (Baku)
3 iulie – AUSTRIA (Red Bull)
10 iulie – MAREA BRITANIE (Silverstone)
24 iulie – UNGARIA (Hungaroring)
31 iulie – GERMANIA (Hockenheim)
28 august – BELGIA (Spa-Francorchamps)
4 septembrie – ITALIA (Monza)
18 septembrie – SINGAPORE (Marina Bay)
2 octombrie – MALAIEZIA (Sepang)
9 octombrie – JAPONIA (Suzuka)
23 octombrie – SUA (Circuit of the Americas)
30 octombrie – MEXIC (Mexico City)
13 noiembrie – BRAZILIA (Interlagos)
27 noiembrie – ABU DHABI (Yas Marina)

(Foto: Guliver/Getty Images).

Ofertă Casa Pariurilor cote Cursa Grand Prix-ul Australia

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *